5 soiuri de struguri românești vechi pe care trebuie să le încerci anul acesta

5 soiuri de struguri românești vechi

Cuprins

De-a lungul istoriei sale, România a reprezentat una dintre puterile viticole ale Europei. Acum un secol,  eram recunoscuți în afara granițelor, datorită soiurilor unice existe pe teritoriul țării nostre. Din cele 98 de soiuri de struguri românești înscrise oficial, doar câteva au reușit să supraviețuiască în cultură în zilele noastre. Noi îți propunem să încerci anul acesta neapărat, 5 dintre cele mai importante soiuri de struguri românești vechi, ce stau la baza unor vinuri excepționale.

Băbească Neagră

Soiul Băbească Neagră este desprins din istorie și legendă. Se recunoaște ca fiind cultivat pe teritoriul țării noastre încă din vremea geto – dacilor, însă este neclar ce denumire a avut prima oară și cum a intrat în cultura lor. Rezultat al selecției populare, din viță sălbatică de pădure, Băbească Neagră a devenit el însuși istorie a viticulturii țării.

Numele Băbească Neagră este legat de partea legendară a poveștii soiului de struguri. Legenda spune că, târziu toamna, urcând pe valea Siretului, în drum spre Cetatea de Scaun Suceava, Ștefan cel Mare (voievod al Moldovei) a trecut prin podgoria Nicorești. Aici i-a fost oferit spre degustare vinul roșu obținut în acea toamnă, care i-a plăcut foarte mult. Pentru că ulcica de vin a fost adusă de o bătrână de-a locului, voievodul a botezat acel vin rpșu cu numele de Băbească. De atunci, conform legendei, acest soi este cunoscut în popor sub numele Băbească Neagră.

Deși legenda prezintă originea numelui acestui soi de struguri românesc ca fiind din vremea lui Ștefan cel Mare, este foarte sigur că acest soi de struguri exista deja în cultură. Săpăturile arheologice din apropierea localității Nicorești de astăzi, de pe dealul Cetățuia, au scos la iveală vestigii cu utilitate vini-viticolă, certificând astfel existența unei comunități ce avea ca și ocupație viticultura.

Cuprins

Dacă ți-a plăcut acest articol, împărtășește-l cu prietenii!

În decursul timpurilor, în diferite podgorii, Băbească Neagră a avut multiple sinonime. Astfel, era întâlnit în cultură sub numele de Crăcană (în podgoria Odobești), Crangană (la Panciu), Căldărușă la Iași sau Căldărușă Neagră la Tulcea și Babadag. Pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, era cunoscută sub numele de Rară Neagră, nume pe care și l-a păstrat și în zilele noastre. Totuși, denumirea de Băbească Neagră rămâne cea oficială, cel puțin în țara noastră, fiind menționat și în cea mai de referință lucrare internațională, ”Ampélographie” (un dicționar al vinului), în perioada 1900 – 1910.

Strugurii soiului Băbească Neagră acumulează peste 180 g/l de zaharuri, astfel că vinurile obținute au o tărie alcoolică medie de 10 – 11.5°  și o aciditate totală de peste 5 – 6 g/l, mult mai ridicată, comparativ cu alte vinuri roșii. Această aciditate îi conferă vinului obținut din acest soi mai multă prospețime. Unii băutori ar spune că aceste vinuri pot fi gustate cu plăcere, chiar și dimineața!

Culoarea vinului obținut din acest soi este una roșu rubinie, nu foarte intensă, însă strălucitoare. Au o aromă specifică, ușor de recunoscut.

În general, vinurile obținute din Băbească Neagră sunt vinuri roșii ușoare, ce se servesc la temperaturi cuprinse între 10 – 15°C.  Este, de preferat, să se consume alături de preparate din carne, însă vinurile sunt potrivite și alături de legume la grătar, mai consistente, precum vinete sau ardei.

Crâmpoșie

Acest soi de struguri formează, chiar și în zilele noastre, baza culturii de viță de vie a podgoriei Drăgășanilor. Ei i se și datorează, în mare parte, renumele pe care l-a dobândit această podgorie. Soiul Crâmpoșie a fost citat, la loc de mare cinste, inclusiv în ”Ampélographie”.

Ca și alte soiuri românești, și acesta este cunoscut sub mai multe denumiri, precum Cârlogancă și Bâldoaie. Este un soi viguros, având uneori o creștere chiar neastâmpărată, ceea ce duce la diminuarea calității de struguri obținuți. În general, fiind un soi care nu acumulează multe zaharuri, vechea Crâmpoșie românească produce vinuri cu multă prospețime și fructuozitate. Conținutul de alcool este moderat, însă poate ajunge, în funcție de procesul de vinificație până la 12°.

În anul 1972, la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Drăgășani au obținut, prin selecție individual, un soi hibrid al Crâmpoșiei, Crâmpoșie selecționată. Acesta se regăsește, în vremurile noastre, în cultura podgoriei Drăgășani.

Crâmpoșia selecționată dă producții mari de struguri și este destinată exclusiv producerii vinului. Maturarea deplină a soiului are loc în a doua parte a lunii septembrie, când acumulează între 190 – 205 g/l de zaharuri și o aciditate totală medie de 4.5 – 5.0 g/l. În general, tăria alcoolică a vinurilor obținute din Crâmpoșie selecționată este de 11 – 12°.

Vinurile albe obținute din acest soi sunt, de regulă, seci, echilibrate, cu o aromă fructată. Lasă la degustare o plăcută răcoare, prin prospețimea și suplețea lor.

Vinurile de Crâmpoșie pot acompania cu succes o mare varietate de preparate culinare pe bază de pește, carne de pasăre sau chiar carne de vită. De asemenea, vinul obținut din acest soi poate fi consumat ca aperitiv sau alături de deserturi cu frișcă sau ciocolată albă.

5 soiuri de struguri românești vechi pe care trebuie să le încerci anul acesta

Tămâioasă românească

Tămâioasa românească este cultivată de peste două milenii pe teritoriul țării noastre. Este, în fapt, un soi tip ”Muscat”, adică tămâios, provenit din Grecia Antică, care s-a adaptat extrem de bine la condițiile climatice ale României. Datorită succesului sortimentelor create din acest soi, viticultorii români au ajuns să îi spună ”tămâioasă românească”. Cu toate că istoria sa este una complicată, viticultorii sunt ferm convinși că soiul tămâioasă românească nu are nimic în comun cu Muscat Ottonelul (știut fiind faptul că este totuși, pe alocuri, un soi înrudit cu muscatul).

Tămâioasa românească a ajuns cu ușurință din Grecia Antică, în Dacia, pe filiera coloniștilor greci, de pe lângă Dunăre și Marea Neagră. La început, se pare că soiul s-a așezat în zona actualei podgorii Drăgășani (unde a fost cunoscut sub numele de Tămâioasă de Drăgășani). Mai târziu, a fost cultivat cu succes și în Dealu Mare (unde era cunoscut sub numele de tămâioasă românească) și la Cotnari, sub numele de Busuioacă de Moldova sau Tămâioasă de Moldova. În zilele noastre, este cultivat în majoritatea zonelor viticole din sudul țării.

Vinurile obținute din acest soi sunt vinuri albe, dulci și aromate, care se realizează din struguri culeși la supracoacere. De aceea, soiul are nevoie de toamne lungi și însorite. În acest mod, strugurii acumulează 240 – 250g/l, putând ajunge chiar și la 300 g/l. Fiind un soi aromat, necesită o scurtă maturare pe boștină, în cadrul procesului de vinificare, în cursul căreia substanțele aromate din pielița boabelor trec în must. Fiind vinuri fine și bine echilibrate, cu conținut de zaharuri destul de mare, acestea sunt cel mai bine servite alături de deserturi. În ultimii ani, vinificatorii români au început să vinifice în sec acest soi, ceea ce îi adaugă la savoare și la ”celebritate”.

Busuioacă de Bohotin (Tămâioasă de Bohotin)

Busuioaca de Bohotin și-a preluat denumirea de la localitatea pe teritoriul căreia a fost inițial descoperit. Soiul a devenit celebru datorită specificității sale. Este un vechi soi românesc, rămas în cultură, din care se obțin vinuri aromate, de culoare roz spre roșu.

Părerile privind originea acestui soi sunt împărțite, unii cunoscători susținând că este un soi autohton, obținut prin selecție natural, din viță de vie sălbatică. De cealaltă parte sunt cei care consideră că, făcând parte din aceeași familie ca și tămâioasa românească, are aceeași origine ca aceasta, și anume Grecia Antică. Unul dintre punctele comune la care ajung toți cercetătorii este, însă, acela că, în zilele noastre, soiul de struguri busuioacă de Bohotin este, totuși, românesc. Și există și o serie de lucrări internaționale, care îl prezintă ca atare.

Avantajul principal al acestui soi este acela ca este autofertil, ceea ce înseamnă că poate fi cultivat singur în mari plantații și extins cu ușurință în cultură. În prezent, regăsim culturi de busuioacă de Bohotin în Bohotin, județul Iași, Huși, județul Vaslui, Pietroasele, județul Buzău și Tohani, în județul Prahova. Strugurii, de mărime mijlocie, capătă, la maturitate, o culoare ce variază de la roz-vânăt până spre roșu închis. Strugurii din acest soi sunt, de regulă, culeși în cursul lunii septembrie și pot ajunge la un conținut de zaharuri de 190 – 230 g/l. Dacă sunt lăsați mai mult, ajung la un conținut de zaharuri de până la 280 g/l, obținându-se, astfel vinuri dulci, din ei.

Vinurile date de busuioaca de Bohotin sunt vinuri dulci sau demidulci. Tăria alcoolică variază între 11.5 – 12.5°, uneori chiar mai mult. Unii vinificatori au început să experimenteze cu vinificarea în sec a soiului. Rezultatul nu este, mereu, pe placul băutorilor, însă, aceasta este, bineînțeles, o chestiune de gust!

Complexitatea aromelor de degustare a vinurilor obținute din busuioacă de bohotin, precum și finețea, culoarea și corpolența lor, conferă acestor sortimente o personalitate aparte. Aceste vinuri se pretează pentru învechire în sticlă, putând fi degustate până la 16 – 20 de ani. Vinurile obținute din busuioacă de Bohotin pot fi servite de sine stătător, ca aperitive sau la desert, acompaniind cu succes cozonacul. Se servesc la o temperature de 10-12°C.

Zghihară

Zghihara este unul dintre cele mai legendare soiuri autohtone, ce a luat naștere pe malurile Prutului. Cu denumiri diverse, precum Zghihară Galbenă, Ghihară, Zghihară verde bătută, Poamă de Huși, Poamă moldovenească, Galbenă de Huși și altele, zghihara se regăsește, predominant, în județul Vaslui, în podgoria Huși.

Zghihara este un soi autofertil, viguros, cu o creștere mare. Are o bună rezistență la secetă, dar este sensibil la temperaturi scăzute. Strugurii acestui soi nu ajung la o concentrație mare de zaharuri, rar depășind 170 – 180 g/l.

Din zghihară se obțin vinuri albe ce au culoarea verde-gălbui și o tărie alcoolică destul de modestă, de 9 – 10°. Aciditatea totală ridicată a vinurilor de zghihară, de 5 – 6 g/l, dau acestora vioiciune, mult nerv și prospețime. Vinul nu posedă o aroma primară specifică, iar gustul este ușor acrișor, cu o nuanță ușoară de măcriș. Vinurile din zghihară sunt vinuri ușoare, acide, seci, care nu se pretează la îmbătrânire. Vinul poate acompania cu succes mese pe bază de pește sau fructe de mare, sau feluri de mâncare din legume.

Informații preluate din lucrarea ”Vechi soiuri românești de viță de vie”, Ion M. Pușcă
Credit foto: Paradis Verde, Știri Agricole, Domeniile Averești

Dacă ți-a plăcut acest articol, împărtășește-l cu prietenii!